În această perioadă lumea începe să vorbească deja de noul an. De planuri, de visuri, de idei și de rezoluții.
Deja sunt convins că ai auzit de rezoluțiile pentru anul nou și cam despre ce e vorba. În cazul în care nu știi despre ce e vorba, pe scurt, este o listă cu țelurile principale pe care le ai în noul an.
Dacă nu ți-ai stabilit până acum rezoluții pentru noul an, e momentul să o faci. Dacă ai încercat până acum și nu ai reușit să te ții de ele, urmează aceste 7 sfaturi și vezi cum poți să ai mai mare succes în a realiza fiecare țel din rezoluțiile tale.
1. Fii precis
Una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac cei cu rezoluții este că sunt prea vagi. Când pui idei de genul ”vreau să slăbesc” asta nu te va ajuta prea mult să te mențină motivat. Fii cât mai precis cu țelul tău și pune o dată precisă până la care vrei să îndeplinești țelul, de exemplu: ”vreau să cântăresc 55kg până la 20 septembrie”. În acest fel vei avea ceva care poate fi și urmărit și măsurat pentru a vedea reușita.
2. Fii pozitiv
Subconștientul tău nu percepe negativul. Când pui pe foaie țelurile tale, pune variantele pozitive. În loc să scrii ”nu mai vreau să mănânc dulciuri multe” pune ”vreau să mănânc 2 mese cu legume și fructe pe zi în fiecare zi”.
3. Vizualizează țelul îndeplinit
Pentru a trăi la acel nivel de energie de care ai nevoie pentru a îndeplini acele țeluri este foarte important să vizualizezi acele țeluri ca și îndeplinite. Imaginează-te zilnic și trăiește ca și cum ai reușit deja. Vezi cum te simți. Dacă dorești să ai o greutate mai mică, imaginează-ți cum te simți să nu mai ai de cărat după tine acel surplus nesănătos. Energia pozitivă creată prin vizualizarea zilnică te va ajuta să treci peste blocaje atunci când simți că nu ai chef, crezi că ești prea obosit etc.
4. Ia fiecare țel pe rând
Cu siguranță multe persoane vor pune un număr mai mare de țeluri pe această listă. Poate fi dificil să te concentrezi pe toate în același timp așadar pune-le în ordine și încearcă pe cât posibil să te concentrezi pe fiecare în parte. Asta nu înseamnă să îți limitezi potențialul sau țelurile și nici nu este o scuză să faci lucrurile într-un ritm lent.
5. Păstrează lista într-un loc vizibil mereu
Există un concept de ”goal card” adică un card, o foaie de mărimea unei cărți de vizită pe care să treci țelul tău precis și data exactă până la care vrei să-l îndeplinești. Acest card îl păstrezi în portofel, sau în oricare alt loc vizibl și accesibil zilnic. În acest fel îți aduci aminte în fiecare zi și de cât mai multe ori pe zi de acest țel și vei rămâne concentrat și motivat de-a lungul zilei.
6. Planifică-ți drumul pentru fiecare țel
Dacă am discutat că vrei să ajungi la o anumită greutate până la o anumită dată asta înseamnă să treci la acțiune și să faci anumite lucruri diferit. Să începi să mergi la sală și să faci mișcare, să înlocuiești alimentele nesănătoase din casă cu unele sănătoase, să te odihnești noaptea etc. Așa trebuie să faci pentru fiecare țel în parte. Le iei pe rând și te gândești de ce ai nevoie și treci la acțiune.
7. Perseverează
Un mare procent de oameni care își setează rezoluții de anul nou renunță în timp la ele. Rămâi concentrat pe drumul tău și continuă să lucrezi în fiecare zi pentru a te apropia de reușită. Să renunți este cel mai ușor dar dacă vrei cu adevărat o viață mai bună pentru tine, trebuie să continui dincolo de eșecuri și dificultăți. Învață din trecut și îmbunătățește acțiunile tale.
Creează un nou stil de viață
Prin rezoluțiile tale scopul tău ar trebui să fie crearea unui nou stil de viață pe care să îl ai la nivel continuu.
Pornește de azi
Doar pentru că îți setezi țeluri pentru un an întreg nu înseamnă că trebuie să aștepți 1 ianurie sau o zi de luni. Poți să pornești chiar de azi în forță.
Așadar când îți vei face lista pentru rezoluțiile anului 2021 încearcă să urmezi aceste sfaturi. Documentează-te și din alte surse specializate și realizează o listă optimă.
Îți doresc un an plin de reușite și împliniri!