Se apropie acel moment al anului. Momentul în care cei care sunt singuri fie sunt triști de tot ce se întâmplă în jur, fie glumesc pe seama cuplurilor care nu mai știu ce cadouri să își facă pentru că…e Valentine’s day.

De mai mulți ani însă există o oarecare revoltă legată de această sărbătoare și am ajuns să ne întrebăm: este o sărbătoare a iubirii și romantismului sau e pur despre vânzări și consumerism?

Cine a fost Sfântul Valentin?

Se pare că legenda este una relativă, existând cel puțin trei sfinți denumiți Valentin sau cu derivate în Biserica Catolică.

Una dintre povești ne spune că împăratul Roman Claudius II a gândit că tinerii necăsătoriții ar fi mai potriviți pentru meseria de soldați și astfel a interzis căsătoria bărbaților tineri. Preotul Valentin auzind acestea și considerând-o injustă, a continuat să oficieze căsătorii în secret, acesta fiind descoperit în cele din urmă și decapitat.

Indiferent care este povestea reală, Sfântul Valentin este strâns legat de iubirea adevărată și sacrificiul său pentru ea.

De la festivalul Roman Lupercalia la 14 februarie

Lupercalia a fost un festival păgân Roman care avea loc pe la mijlocul lunii februarie pentru a sărbători sosirea primăverii și în care aveau loc ritualuri de feritilitate precum și atribuirea femeilor cu bărbați în mod aleatoriu.

Lupercalia a fost înlocuită de către Papa Gelasius I cu sărbătoarea Sfântului Valentin pentru a opri acest obicei pâgân și pentru a crea o zi specială în care iubirea să fie sărbătorită.

Valentine’s day la români

Deși este sărbătorită de mult timp în mai multe țări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada dar și Franța sau Mexic la noi este cunoscută ca fiind o ”sărbătoare tipic americană”.

Odată cu economia de piață, am început să avem și noi acces la sărbători de genul acesta. Valentine’s day a prins avânt undeva prin anii 2000 când era încă ceva nou dar mai ales au apărut oportunitățile comerciale generate de această sărbătoare.

Și uită-ne așa ajunși în 2021 și suntem în mare dilemă: îi cumpărăm iubitului/ iubitei ceva de 14 februarie sau considerăm că totul a devenit un kitsch ieftin și ne exprimăm iubirea față de partener în fiecare zi?

Valentine’s day vs Dragobete

La noi mai există o discuție interesantă, noi avem deja o sărbătoare a iubirii: Dragobete. Culmea este că pe măsură ce Valentine’s day a crescut în atenție și popularitate la români, a reușit să împingă atenția și spre Dragobete, tocmai considerând ca ar fi o opțiune mai puțin comercială și una autentică.

Așadar, da sau ba la Valentine’s day sau alegi poate Dragobete. Cert este că multă lume se bucură de aceste zile specifice fie pentru a-și exprima adorarea pentru cineva sau doar profită de ocazie să ofere un cadou special.

Indiferent de situație este alegerea voastră personală. Faptul că vă faceți cadouri în acea zi nu înseamnă că nu vă iubiți în restul. Trăiți iubirea voastră așa cum o doriți și simțiți voi!